Liviu BĂILEȘTEANU
Director Direcția Politici și Strategii
MDLPA
Liviu Băileșteanu lucrează la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din 2008. În anul 2017 a devenit director al Direcției Politici și Strategii, fiind responsabil, printre altele, de cooperarea informală în domeniile coeziune teritorială și dezvoltarea urbană, locuire, mobilitate urbană, precum și de asigurarea cadrului strategic de la nivel național pentru aceste domenii. În acest context, a coordonat, la nivel tehnic, activitățile grupurilor de lucru pe coeziune teritorială și dezvoltare urbană din cadrul Președinției Consiliului Uniunii Europene asigurată de către România, organizarea celei de a XVII-a reuniune CEMAT, participarea MDLPA în cadrul parteneriatelor Agendei Urbane pentru UE, precum și dezvoltarea componentei 10 din PNRR – Fondul local. În prezent, este implicat în implementarea Politicii Urbane a României și în dezvoltarea domeniului mobilității urbane.
Născut la București, în 1981, Liviu Băileșteanu a absolvit Facultatea de Urbanism și Masterul de Amenajarea Teritoriului și Dezvoltare Regională din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Este membru al Consiliului Superior al Registrului Urbaniștilor din România și președinte al Comisiei de examinare din cadrul acestei instituții.